Young Adult

Am auzit despre genul Young Adult, probabil la fel ca toată lumea, odată cu apariția abominației numită Twilight. Inițial am considerat că face parte din categoria „jeguri de moment”. Adică pe sistemul „Codul lui Da Vinci” – azi toata lumea vorbește despre el, maine nici dracu’ n-a mai auzit de Dan Brown. Partea proasta însă este că nu numai că Twilight nu a fost uitat, dar s-a creat oarecum un gen literar în jurul lui. Și anume cel numit mai sus.

Young Adult Genre, din câte am înțeles eu, ține de una bucată (sau mai multe), aventuri romantice adolescentine, în care sigur, sigur ză bad guy și-o fură, iar gagica rămâne fericită alături de baiatul frumușel și perfect. Personal urăsc din ficați ideea de happy ending 100%, că dacă toate s-ar face cu zero sacrificii și rezultate satisfăcătoare, te-ai apuca de dat în mașinuțe, nu de dus la școli și la servici. Dar să zicem că e nevoie și de genul asta de escapism, mai ales pentru gospodine, ca să se simtă și ele ca la 20 de ani, când vampirii străluceau și punctul culminant al zilei era altul decat episodul de complet adevăr istoric cu Suleiman.

Partea proastă până la urmă nu constă în tema prezentată, nici măcar în rezultatele ei, ci în omniprezenta lipsă de logică din lucrările de față. Cel puțin în alea de le-am văzut eu. Și aici zic văzut pentru că nu mi-am obosit creierii cu lectura decât cu Academia Vampirilor. Oooo și cât regret... 6 cărți lungi taică, în care s-a întâmplat nimic pe băț și personajele principale au întâlnit iubirea adevărata, care, ghici ce, da, fusese întotdeauna lângă ele. Cică sacu’ cu lămăi că vine greață la baiatu’. Dar în fine.

Adică bă taică, zero personeje negative inteligente. Numai nașpeți care vor să facă rău fară motiv ulterior pentru că sunt răi bre. Păi la dracu, nu merge așa, că dacă ești ființă sentientă, nu te consideri rău conștient decât dacă nu cumva ești cu pluta și atunci nu te comporți rațional. Ești The Joker, Deadpool, sari cu grenada in gură, cu cuiul pe inelar și cu rucksacu de C4 în spinare. Nu o arzi semicult și finuț în permanență. A și dacă ești rău și puternic, stai singur, pentru că.... ești reardat și nu încerci să te impui și să-ți faci armată, doamne ferește că n-ai complexe sau ceva. În fine, asta e unul dintre aspectele care mă deranjează grav cam în orice operă. Personajul negativ dă tonul acțiunii dom’le. Tocmai d-aia nu trebuie să fie aiurea prezentat.

Pe urmă plotul. E de obicei zero. Mai exact. E una, preferabil perfectă, îi place de unu, preferabil și mai perfect. Vine unu rău, se leagă de ei, că de obicei mare lucru nu le face și ei decid că nu sunt unu pentru altu. Se despart, se freacă, pierd timpul lor și mai ales al nostru, și-o pățește inevitabil unu din ei (că de, nu mai e iubirea și nu cântă Pepe, deci, clar nu ești în echilibru), bă și supriză, realizează că defapt ei sunt unu pentru altu și se salvează reciproc. Unu de pericol pe bune, altul de la o viață tristă și singuratică.... Dă-i, dă-i, dă-i, hai cu camionu de lămâi că vine să borește la punge.

Ok, plot praf, bine. Bă măcar de ar avea prezentare calumea. Adică sa vezi tu o descriere, o chestie, o localitate beton, un Sankt Petersburg, o Sri Lanka, un ceva. Nu taică. Prin orășele rudimentare și 3 copaci descriși de un copil agramat. Cu niște personaje de carton, îmbrăcat casual și care nu au nimic specific. Bă să vezi și tu un tic nervos, o șuvită roz de goth retardat, un stil de imbrăcăminte mai larg, sau ceva care să-ți spună, ăsta e personaju ăla, indiferent cine îl posedează, e ăla pentru că uite, are chestii specifice. ZERO. Asbolut nimic la capitolu prezentare, doar o frecție luuungă despre ce mișto e să iubești.

Am înțeles că ar putea exista însă și lucrari decente. M-am uitat la Percy Jackson and the Olympians, care ar face parte din același gen și mi-a plăcut cât de cât, așa că o să risc și o lectură, am înțeles că R.A. Salvatore împreună cu fiul său Geno Salvatore au scris o trilogie și da, astea mă interesează și mai există o parodie despre sexy Cthulu pe care n-o s-o ratez. În rest, poate doar așa, de pariu, sau ca să pot să confirm cât de proaste sunt chestiile astea. Deși... dacă mă apucă de jos poate scriu eu una și vedem dacă iese Youg Adult, sau pur si simplu awesome. Pe de altă parte lasă. Că doar mai există literatură.

În orice caz, ideea de bază e că genul ăsta nu are prea multe de oferit în forma lui curentă. Poate s-or gândi vreunii să păstreze cumva esența și să prezinte lucrurile într-un mod mai plăcut, sau măcar mai intesant. Pentru că dacă chestiile astea continuă, adolescenții noștrii o să devină foaaaartee inteligenți. Nu că n-ar fi o grămadă de proști, dar să sperăm că s-or mai împuțina, din mila lui Darwin.