Autor vs. Carte

O bună întrebarea în viața oricarui individ care o arde cititor, ar fi „Cum să citești dacă tot citești masiv ?”. Mai exact, cu seria, cu autorul, sau cărți individuale.

Deși răspunsul la întrebarea asta pare destul de evident, adică: „Citești cum vrei bre și cum îți place, că o viață ai!” am observat, că, în „lumea bună”, dacă n-ai citit anumite lecturi, ești cam vai muma ta. Sau cel puțin așa ești considerat. Nu se pune că ăla de a citit Shakespeare a reținut doar că Romeo și Julieta e cu dragostea a pură mancați-aș și că Război și Pace e cu haventuri și bătălii sculă. Aia e partea a doua. Oricum, într-o selectă adunare a finilor cunoscători de pe meleagurile astea vei fi grav judecat ca nu ești la curent cu ultima inepție copiată a lui Coehlo sau cu ultimul roman franțuzesc contemporan citit. Cu toate astea, ce contează mai mult pănă la urmă ?  Să fi citit, Dostoevski sau Crima și Pedeapsă ?

Aparent e mai bine să fi citit autorul, deoarece, normal, asta presupune să fi citit cam tot ce a scris (pentru că la asta mă refeream prin a citi cu autorul) și tot fiind interesat de opera lui, poate să cunoaștem câte ceva despre viața lui, despre operele care l-au marcat, despre lucrurile bune și rele pe care le-a experimentat, eventual dacă mai e în viață, să-i dai și un add pe facebook și să-i pui întrebări idioate pe twiter.

Dar avem doar o viață. Ceea ce înseamnă că dacă ne apucăm de citit Stephen King, pasionați fiind de horror și respectând omul, o să descoperim la finalul primelor 50 de lecturi că barba noastră e cam ca a lui Gandalf și că avem nevoie la toaletă mai des. Pe de altă parte dacă ne place... na, la alegerea omului.

Deci o idee bună ar fi să citim ce a scris baiatu’ mai frumos. Dar aici vine problema principală a discuției de față. Mai exact, cum aflii tu care sunt carțile alea bune. Problema e ca nu ai cum. A, poți găsi niște top-uri, că urlă intenetul de ele. Dar cum poți fi sigur ca alea sunt cele corecte, dacă se poate pune problema așa. Cum Buddha a murit, Confucius și el, iar Atilla nu prea era cu cititul, n-ai pe cine întreba pentru că nici alții n-au cum să-ți spună nici ce-ți place ție, nici ce e mai bun, pentru că nu au avut niciodată timpul fizic cât să citească tot. Ca să nu mai vorbim că s-ar putea să nici nu-și mai amintească prea multe. Și iată o problmă destul de încurcată.

M-am apucat la un moment dat de o carte, încercând să învăț să citesc mai ușor în engleză, Homeland, prima carte din The Dark Elf Trilogy, care, cronologic, marchează primele aventuri ale lui Drizzt, îndrăgitul erou al fanilor Forgotten Realms. 52 de cărți mai târziu, am decis să citesc tot ce a publicat vreodată autorul. Este vorba despre R.A. Salvatore, cunoscut probabil mai mult pentru scenariul Epsiodului II Star Wars: The Attack of the Clones. Caut destul de des press release despre opera lui și îmi place omul destul de mult cât să vad filmulețe cu el pe youtube. Asta e unul dintre cazurile în care, pentru mine merită autorul.

Un alt caz, oarecum opus, este Orson Scott Card. Prietena mea, mi-a facut cadou cândva, demult, Jocul lui Ender. Ca un nesimțit ce mă aflu (thank you, thank you very much), am stat aproape un an până am și citit-o. Mi-a plăcut extrem de mult, mi-am luat și urmările, cândva le voi și citi, eventual direct în engleză. Apoi am cumpărat Wyrm, o altă carte a lui Orson și m-a plictist. Bă da plictisit. Varianta „Hai la Școală” plicitisit. Se scorojeau pereții și am blestemat OCD-ul meu nativ care m-a determinat să citesc cartea până la capăt. Ca orice tâmpenie, a avut una-două idei draguțe. Dar n-a meritat. Drept pentru care, Orson Scott Card e la mine Ender’s Game Seria, punct. Restul operei sale, dumnezeu să-i dea sănătate, foc de tabără se num... adică cadou la bunii mei prieteni de ziua lor cu recomadări cu tot îi zice.

Deci, diferențe. În fine, mi s-a părut o bună întrebare. Merită până la urmă să cauți cea mai bună carte a autorului sau pur și simplu îți place vreunul și îi dai acolo în disperare, pentru că ai și tu 5 minute libere și ai mai citi o frază ca să nu ajungi ca pepsi (adică agitat suficient când se dă jos capacu să bubui)? Greu de spus. Cel puțin pentru mine.

Până la urmă aleg EU să merg pe ce mi se pare intersant și-mi atrage ochiul, pe o continuare a ceea ce imi place, ca doar îmi place și nu sunt la pușcărie să fac ce mă enervează și pe o lectură a câtorva din carțile „Lumii Bune” ca să poți să faci mișto de semidocții de salon sau când te mai trece curiozitatea despre vreun clasic. Acu dacă nu-ți place să citești... se pune cam aceeași problemă și despre regizor, actori și filme. Sau seriale.  Până la urmă, raspunsul e aiurea de dat. Unii ar spune... chiar imposibil.