Friday, 10 April 2015

Superstiția și Paștele (Ocazional...)

Când vine vorba de obiceiuri și sărbători, românii sunt pe primu loc din lume în ceea ce privește respectarea lor. Aci suntem frați cu aztecii și egiptenii antici, probabil și ei destul de obsedați întru tradiție, însă nu-i prea mare problemă. Până la urmă, bine și așa, că doar ne păstrăm identitatea culturală și mai scăpăm și de muncă cu prilej de mare distracție. Oportunitate și de reunire, că de, doar n-oi sta singur să meditezi la moartea lui Christos, oricât de creștin ai fi. Nu taică, te întâlnești cu pretenii ca să bagi în tine, că doar d-aia o murit tâmplaru’ pe cruce pentru păcatele tale. Asta dacă crezi. Că dacă nu, ești un păgân al dracu și o să arzi în iad pentru că nu ai zis la un gras care îți pune o treanță pe cap tot ce ai tu mai de suflet și e vai de capu tău dacă nu ți-a dat ăla aprobare și vin dintr-o linguriță magică, din care a luat și baba cu holeră de dinaintea ta, dar bolile nu se iau prin ea pentru că motivul numaru 354.
Din păcate, astea cu obiceiurile sunt doar așa, pentru aia cărora le merge mintea  în poze, pentru că orice copilaș de țâță poate vedea cu ochiul liber că nu identitatea și nici filozofia nu stă la baza faptului că trebuie să ai ouă roșii pe masă, ci superstiția. Și cu atât mai rău, acea parte a superstiției care întunecă judecata total, aducând cu sine frica de pedeapsa divină.
Când a murit bunicu, în toată tragedia ce a urmat, s-a trezit binînțeles o mătușă să stea ea de pază ca să nu treacă animale pe dedesuptul sicriului, pentru că ii fură sufletul, sau ceva. Cu toată tragedia momentului, am încercat să folosesc logica și să spun “Pâi mătușică și dacă murea pe front, că a fost militar toată viața, ce mai contau toate astea ? Nu mai bine îl lăsăm în pace și ne mai bucuram ăste 3 zile sa-i mai vedem fața cat o mai fi p-aci ?” A stat mătușica și-a cugetat o secundă, după care mi-a spus triumfător, lovită așa, ca de inspirație divină: “Da, dar n-a murit pe front!”. Și-atunci m-am prin eu taică că logica la unii oameni  e doar așa, de fandoseală. Nu-i bai, că n-am bagat la cap, faza s-a mai repetat de atatea ori.
Problema e că uiți cu cine stai de vorbă de cele mai multe ori. Superstiția e pe la noi literă de lege din păcate. Dacă cumva te-a prins să zicem Paștele și n-ai masă mare și cu ouă roșii + miel tăiat, fript, pastramă sau naiba mai știe cum, clar, te bate Dumenzeu și în viața asta n-o s-o mai duci bine, pentru că… eh și-aci nu mai știe nimeni de ce.
N-ai ținut post, ești nașpa și păcătos și d-aia nu te ajută diverșii, de la coana Maria, la musiu Spiridoane, sfântul care ne aduce oile acasă sau ceva. Dacă întrebi de ce, raspunsul e “pentru că așa se face”. Nimeni nu se gândește că bre, poate o fi cu abstinența de la diverse ca să te facă mai puternic și să înțelegi pe bune sacrificial și să poți să te concentrezi pe partea spiritual mai degrabă. Ete fâââs. E ca să că așa a zis Dumniză’ na!  Adică dacă te duci la Mecca odată pe an cu avionu și la confort maxim, eventual și cu beuturica la bord, e la fel ca și cum ai trece deșertul călare pe cămilă și cu setea în gât. Important e ca dacă nu te duci odată în viață arzi în iad pentru vecie.
Ar fi bine să stea unii și să se gândească mai mult la ce fac. E bine și cu sărbătorile, poate și cu superstiția uneori, dar de la o vârstă să zicem… A SPECIEI, ar cam trebui să ne punem problema dacă merită urmate unele obiceiuri până la literă sau pur și simplu trait pentru o perioadă în spritul lor. Și-atunci poate nu s-ar mai taia nimeni aiurea pe fratili lui omul pentru că a zis nașpa de ce nu cunoaște prea bine sau pur și simplu, așa, că e mai colorat.  Then again, dacă nu respecți obiceiurile, cine mai ești tu, păcătosul și urâtul. Căci numai în grația și prezența divină, ne putem regăsi pe noi. Așa că va aștept în vizită. Nu primesc decât aur, smirnă și tămâie puteți s-o păstrati. Oricum, i bine cu obiceiurili și îmi aduc și eu aminte de copilarie, când în vinerea mare, la ora 3 mă simțeam trist pentru că Iisus Christos a murit cam nevinovat fiindcă și atunci se păstrau obiceiuri și nimeni nu avea să îț vadă pe Dumnezeu pentru că nu scria ca la carte. Amin (sau orice alt cuvânt, sugerez Maktub!).




No comments:

Post a Comment