Houdini (2014)

Cine nu a auzit de Henry Houdini ? Păi o gramadă, pentru că există oameni care nu știu ca pământul se învârte în jurul soarelui. Și sunt mulți. Pe de altă parte cam toata lumea a auzit de magie. Nu aia pe bune, fiindcă nu există. Dacă ar exista ne-am fi făcut toți vrăjitori și așa am cucerii mai ușor gagicile (am auzit ca trebuie să ai vrăjeala în tine pentru operațiunea asta, deci cred ca e cu mana, sau ceva).

Mă refer desigur, la chestia aia cul cand vine nenea și scoate porumbelul din joben. Un joben înalt, cât să încapă orice înauntru. Chiar și prostia... bine, aia n-ar avea loc.

Oricum, printre cei care practică această meserie, care constă în mare din trucuri atât de impresionante încât o gramadă de idioți cred ca e pe bune, probabil cel mai celebru este Henry Houdini, marele maestru al evadărilor, cel care a marcat o lume prin prezența sa delicată. Și spun delicată pentru că marea majoritate a magicienilor actuali habar n-au cum a făcut minunile alea de pe vremea lui Rasputin. Adică când era Lenin fecior și Kaiser-ul o ardea smecher, iar America funcționa cam ca și la noi cu statul de drept. O perioadă mai rar prezentată, cel puțin în filmele recente, deci chiar ok pentru cei interesați de câteva dintre evenimentele importante ce se petreceau înaintea primului război mondial.

Ecranizarea curentă, sau cel puțin ultima apăruta, numită chiar Houdini, ne-a fost înaintată de History Channel, canal pe care îl recomand cu mare dragoste tuturor celor care sunt pasionați de istorie și vor niște chestii bine puse la punct în ceea ce privește trecutul.  De la aceeași băieți vine și popularul serial Vikings, pe care eu unul îl condiser o mare capodoperă a genului.

În filmul de față, sau miniserie, pentru că are două părți, avem parte de viața lui Harry Houdini, prezentată, chiar de el, ca un jurnal post-mortem, care ne duce, pas cu pas, alături de marele magician în drumul său către glorie. De la un simplu copil încântat de spectacolele străzii, până la tânărul care a uimit întreaga sa generație și mai departe, la omul care nu și-a dezamăgit spectatorii până în momentul în care moartea l-a luat dintre ei, la o vârstă nu tocmai înaintată.

Avem parte de momente tensinonante, spionaj, ocazional iubire, îndrăzneală și stoicism.  Partea emoționantă a acestui film, spre deosebire de muuuulte altele, se poate urmarii fără kilu’ de lămâie, deci dacă ăsta nu e un plus, atunci habar n-am ce e. A, e ala de deasupra la biserică, de care zicea Garcea. Sau aia o fi sfânta cruce. Meh... Nu știu d-astea bre!

Și văzânad acest serial vom afla niște chestii intersante despre o grămadă de indivizi, cum ar fi Arthur Conan Doyle, celebrul creator al lui Sherlock Holmes. Aparent cei doi s-au cunoscut și s-au respectat. Cel puțin la început, pe urmă.... În fine, nu dau spoilere, că n-am chef de revolte țărănești. Avem parte de câteva momente alături de importante figuri ale vremii, căci Houdini a avut turnee prin toată lumea și a fost invitatul special al multor șefi ai statelor, cum ar fi Țarul Nicoale al II-lea Romanov, ultimul cap încoronat al Rusiei.

Ne dorim cu drag aprariția mai multor producții de acest gen de prezentare a lucrurior, pentru că, până acum doar Sherlock, varianta cu Benedict Cumberbatch, mai funcționează în același stil inteligent de relatare al evenimentelor. Deși cel din urmă e mult mai exagerat, dar de, nu te pui cu omul care a fost Khan în Star Trek și Samaug în Lord of the Rings. Sau cel puțin cu băiatul care îi face prezentarea.

Recomand acest film. Tutuor. Chiar și dușmanilor. Bine, ălora le recomand și Twilight. Sau mai bine, Need for Speed. Gluma, la o parte, filmul chiar este o capodoperă. Excelent prezentat, plin de chestii intersante, actori desăvârșiți și o poveste inedită a perioadei de dinainte Primului Război.

Doresc vizonare plăcută, hoțohârlelor! Că dacă nu vă uitați... No pana mea, nu știu...

The Good

Interpretarea execelantă a unor personaje istorice bine cunoscute ale vremii.

Modul de a percepe lumea din puncutul de vedere al omului Houdini.

Prezentarea unor tehnici specifice magicienilor profesionști într-o formă inedită.

Plin de gadeturi gogule, șmecherii peste șmecherii și tupeu de borfaș

The Bad

Nițel cam lung, deși nu foarte obositor.

Cam greu de găsit filme la fel de bune, sau cel puțin la fel de relaxante.