Unul dintre cele mai bune jocuri de strategie jucate de mine vreodată,
Sacrifice, rămâne în amintirea mea ca o treaptă excelentă a drumului meu spre
cunoașterea lumii gaming-ului. Mi-a fost făcut cadou. L-am ignorat o perioadă.
L-am regăsit ceva mai târziu și l-am jucat cu o ferocitate vecină cu cea a
drogaților. Și da, atât de bun l-am considerat. Din păcate n-am reușit sa-l joc
în multilplayer, la vremea respectivă majoritatea celor din cercul meu fiind
pasionați de jocurile Blizzard (ca și acum, dar atunci, Diablo, Warcraft III,
Broodwar, chestii...). Dar intenționez să reglez asta, cel puțin dacă am cu
cine... în fine. A fost printre primele jocuri, alături de Gothic 1, în care
povestea, grafica, sunetul și gameplay-ul să se unească atât de armonios încât
să mă facă să pierd noțiunea timpului. Era poate prima oară când m-am jucat
fără să țin cont de nimic altceva.
Ideea jocului
este foarte interesant prezentată și m-a captivat imediat:
Personajul principal, Eldred, un vrajitor extrem de puternic, se întâlnește,
în urma unui cataclism extraordinar, care pare să fi dus la distrugerea lumii,
cu profetul orb Mithras, iar prin discuțiile lor aflam practic motivul pentru
care toate lucrurile au mers cam prost. Eldred fusese un împărat al lumii
Jhera, dar, înconjurat la un moment dat de dușmani atât din interiorul cât și
din afara imperiului, recurge la metode drastice: sumonarea demonului Marduk.
Însă acesta se dovedește greu de controlat, devastând totul în calea lui, iar
Eldred fuge în lumea în care se desfășoare acțiunea jocului, unde își pune
talentele în slujba zeilor locali. Fiecare dintre acești zei are câte o insulă
și fiecare luptă cu ceilalți pentru dominare. Persephone, zeița vieții oferă
spell-uri bazate pe regenerare și creaturi nature-based, Charnel, God of Strife
merge pe life drain și creaturi undead, Stratos pe elementele aerului, James pe
cele ale pământului, iar Pyro este lordul necontestat al flacărilor,
oferindu-ți astfel un arsenal impresionant de fire-based spells.
Ca gameplay, jocul este excelent și zic eu, inovativ pentru vremea
respectivă. Știu că mi-a plăcut atât de mult, încât l-am terminat în aceeași zi
în care l-am instalat. Dincolo de asta, Sacrifice nu este un joc pe care îl pui
in cui cu una, cu două, în special datorită alegerii zeilor, care poate fi
făcută după fiecare planșă astfel rejucabilitatea fiind extrem de ridicată.
Fiecare planșă
începe cu un vrajitor și cu un altar. Scopul este înfrângerea celorlalți
vrăjitori prin distrugerea altarului din dotare. Tacticile vrajitorilor functionează
pe principiul clasic, vrăjile fiind împărțite în clasicele Spells și Summon. Creaturile
care pot fi sumonate, sunt împărțite în 3 clase: melee, ranged și air, iar vrăjile sunt de tot
felul, de la support și heal, până la fireball și crearea de tornade și
vulcani.
Pentru castarea lor este folosita mana, a carei recuperare este marită de
proximitatea fântanilor de mană, peste care se pot contrui manalith-uri sau de
prezența altarului. Camera funcționează un pic altfel, punându-te efectiv în
comanda armatei, dintr-o perspecitva 3rd person, ceea ce la vremea la care am
jucat jocul nu mai văzusem. Principalele creaturi care vor fi sumonate sunt
manahoards, care vor avea grijă să îți reîncarce rezervele de mană, canalizând
energiile manalith-ților și sac doctors, care strang sufletele monștrilor
doborâți. Suflete sunt o resursă indispensabilă făra de care nu poți sumona alte
creaturi. Există și formații în care pot fi așezate trupele, iar jocul este o
îmbinare armonioasă între un action-adventure bazat de magie și un joc de
strategie desăvârșit. Proabil printre primele jocuri bazat pe mircomanagement,
Sacrifice îți permite tactici de o minuțiozitate desăvârșită. Din păcate nu
există continuări.
Grafica jocului este excelentă, bazată cu desăvârșire pe design, obiectele
tipice din joc fiind cuprinse între 200 și 2500 de poligoane. Ușor cartoonish
și destul de bazat pe elementele clasice fantasy, modul de prezentare a jocului
creeaza o lume aparte în care m-am simțit imediat imersat, iar voice acting-ul
este de excepție, având ca perfomeri actori profesionști ca Tim Curry, Brad
Garred sau Jennifer Hale. Muzica de fundal compusă de Kevin Manthei,
responsabil pentru coloana sonoră din Buffy the Vamprire Slayer și Scream 3,
aduce și ea contribuția către o atmosferă nemaipomenită.
Publicat de Interplay Entertainment, în anul 2000, jocul se poate găsi la prețul mic de 5.99 dolari prin intermediul Good Old
Games, sau prin orice alte surse mai puțin ortodoxe.
The Good
- Gameplay inovativ pentru vremea sa și grafică low poly excelentă ca design
- Poveste interactivă și dezvoltare puterilor personajului în functie de alegerea zeului pe care îl slujeste
- Rejucabilitate mare și opțiuni intersante, creaturi bine definite și magii spectaculoase
The Bad
- Campanie cam scurtă
- Personjae prea puține, deși bine definite
No comments:
Post a Comment