Tuesday, 25 February 2014

12 Years a Slave



Am privit cu scepticism acest film prima oară când am auzit de el, pentru că, în depărtare s-a auzit, ca un suav cântec de lebădă, oscar-bait. Văzusem de curând The Hurtlocker și după The English Patient, îmi trecuse pofta de filme nominalizate la premii mondiale. Adică, după, o nu, a murit un copil în război (culmea, nu ?) și ce bravi suntem noi că îl răzbunăm și respectăm valorile americane și mai ales după filme pentru bunica cu ce mișto era când te îndrăgosteai dar nașpa dom’le că ești mărtitată, mi-a trecut. Nu de-alta, dar am depășit nivelu la vreo 12 anișori când mă uitam la Marimar și la Sărmana Maria, obligat de circumstanțe și doar cu un televizor mic ca sursă de entertaining.  La insistența prietenilor mei hadevărați, mi-am trecut peste mine și am zis, bine dom’le să vină cu sclavia, că n-am mai văzut, vorb-aia, dulcegării de când am vorbit cu sufragetele. Culmea a fost că nu era cazul să mă agit și chiar am rămas plăcut impresionat, ba mai mult, m-am și documentat oleacă despre jucărie.
Filmul este adaptat după cartea cu același nume, apărută în 1853, ca autobiografie a unui oarecare Solomon Northup, negru născut liber în New York și răpit în Washinton D.C. prin 1841, vândut ca sclav și eliberat după una dintre cele mai groaznice aventuri ale unui afro-american din acea vreme. Cartea a servit ca o bună confirmare a faptelor povestite în Coliba Unchiului Tom. apărută cu un an mai devreme și care până atunci, nu se bucura de o popularitate prea mare. A fost vândută în aproape 30 000 de copii, ceea ce pentru perioada respectivă a fost considerată un bestseller. După războiul de secesiune, a fost pierdută și redescoperită abia în 1960 de doi istorici din Louisiana și adaptată în pelicula Solomon Northup’s Odyssey. Și apoi, în 2013 adaptată ca 12 Years a Slave, despre care este și vorba.
Atmosfera este excelentă, prezentând credibil Louisiana de dinaintea războiului civil, cu bunele și mai ales cu relele societății de atunci. iar vestimentația pare atât de apropiată de adevărul istoric încât te transpune lejer în epoca respectivă.  Muzica excelentă și complet originală, în special partea de vioară, aranjată special pentru acest film induc acel surplus de sentiment, necesar pentru orice dramă care se respectă.
În cazul acesta filmul nu este bun doar pentru că tratează subiectul sclaviei, fiind departe de lacrimogen, însă având rezerva lui de momente emoționante. Surprinde extrem de bine drama prin care trece Solomon și interacțiunea sa cu ceilalți, de om care nu are ce căuta în asemenea mediu. Ramâne complet rațional, își analizează condiția și încearcă să profite cât de mult poate de resursele sale naturale, cel mai important talent al lui, recunoscut chiar și în cele mai aspre condiții și de cei mai grobiani dintre oameni, acela de vilonist, păstrându-l întotdeauna cu o centimă deasupra celorlalți.
Din păcate, cel mai probabil se va trece peste valoare adevărată a filmului, punându-se accent pe cât de nașpa e sa nu te naști liber, subiect destul de aiurea zic eu, mai ales pentru vremurile respective, tratat de mine mai devreme într-un post recent despre sclavie.
Mi se pare mult mai rău de exemplu, faptul că niște oameni au răpit un om liber și l-au vândut fără consecințe, mai mult, fapt complet real, pentru care nu au fost pedepsiți niciodată, datorită unui artificiu al legii. Sau că gelozia te face să tai pe față pe amanta lu barbatu-to chiar dacă săraca fată a fost mai mult sau mai puțin violată de-a dreptul. Sau ignoranța crasă care te face să biciuiești oameni fiindcă nu se mișcă toți la o eficiența imaginară pe care o fixezi tu, fără nicio analiză anterioară sau bază reală. Sau cum îi ții treaz pe unii nopți la rândul și apoi te plângi de viteza cu care se mișcă a doua zi să-ți execute comenzile. Fără bici și fără justificări legitime, toate cele de mai sus se întâmplă și azi, destul de des, oamenii fiind lejer puși “în lanțuri” de necesitățile personale și de speranța banului pe care îl vor primi în urma umilinței prin care trec zilnic, dar care întârzie să apară.
Toate cazuri reale, care se întâmplă în mod clar în zilele noastre, când sclavia e interpretată cu totul și cu totul diferit și justiția te scapă, în mare parte, de stăpâni rai și haini care ți-ar fi pus pielea în băț doar ca să se distreze.
Din fericire, 12 Years a Slave, e mai degrabă un film despre oameni, decât un film despre bulangeala omului alb și supușenia omului negru, forțat să-i facă pe plac. Ne arată perspective interesante, în care natura celui de lângă este dată pe față când are putere asupra ta, iar că această putere  este oferită de societate, lege, circumstanțe sau mediu, rămâne subisdiară fenomenului în sine. Se întâmplă lucruri asemănătoare când puterea e dată în voia sorții și nu controlată de minți competente și sensibile, când moralitatea încape pe mâna primului venit care o definește după bunul său plac.
Aparent destul de muți analiști consideră nivelul acestui film suficient de ridicat încât să stea pe același podium cu alte filme dramatice epice ca Lista lui Schindler sau Patimile lui Christos. Eu unul susțin că se poate situa pe un podium al lui, stând independent în lumea filmului, sau cea a carții dacă e să ajungem la sursa de bază.


The Good

  1. Atmosfera, Louisina anilor 1840 de dinainte de război.
  2. Acțiune clară și personaje bine definite și nivelul de adâncime emoțională acestora.
  3. Modul de prezentare și de desfășurare a biografiei unui om real.
  4. Acentul pus mai degrabă pe tragedia personajului decât pe conceptele sociale ale vremii. 

The Bad

  1. Sclavia folosită ca motiv de premiere nejustificată și în acest caz, nenecesară.
  2. Cam lung.
  3. Nu prezintă punctul de vedere al familiei lui Solomon Northup.

No comments:

Post a Comment